joi, 22 ianuarie 2009

Victor Ciutac

Victor Ciutac
12 ianuarie 1938 - 18 ianuarie 2009
Cunoscutul actor de teatru şi cinema a încetat din viaţă la 18 ianuarie, în jurul orei 17.00, într-un spital din Iaşi, el suferind de leucemie. 
Victor Ciutac a părăsit scena Teatrului Naţional din Chişinău în 2004. Atunci el mărturisea reprezentanţilor presei: "După 45 de ani de teatru, am considerat că trebuie să am curajul să spun Mulţumesc, teatrule, mulţumesc, spectatori, şi să mă duc". Stabilit acum câţiva ani în dulcele târg al Ieşilor, pe 12 ianuarie artistul a împlinit 71 de ani.
Renumitul actor, născut în anul 1938 în satul Şirăuţi, judeţul Hotin (azi r. Briceni), a debutat în 1957 la Teatrul Dramatic din Bălţi, a făcut armata în Siberia, după care a urmat facultatea de Teatru şi Film a Conservatorului din Chişinău. Între 1964 şi 2004 a fost actor şi regizor la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, pe care l-a condus în perioada 1991–1995. Nume de primă mărime în teatrul basarabean, chipul căruia se confundă cu cel al unui personaj emblematic din dramaturgia lui D. Matcovshci, „Tata”, Victor Ciutac a realizat o galerie de roluri remarcabile şi în domeniul cinematografiei naţionale, colaborând cu regizori de marcă: Emil Loteanu, Vlad Ioviţă. Bogata sa filmografie conţine pelicule antologice precum „Poienile roşii” (1966), „Lăutarii” (1971), „Ultimul haiduc” (1972), „Dimitrie Cantemir” (1973), „Calul, puşca şi nevasta” (1975), „Durerea” (1989), „Trecea o lebădă pe ape” (1982).
Strălucitul actor şi-a consacrat scrisului anii de după demisia din teatru, el este autorul unui roman de proporţii, "Exilaţi în umilinţă", apărut în 2006, editat la tipografia "Monarh" din Chişinău. Pentru acest roman Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România i-a acordat artistului Premiul „Al. Mateevici”. Despre acest volum al actorului criticul literar Valeria Manta Tăicuţu scrie: „Exilaţi în umilinţă” este un roman despre Basarabia, subiect încă dureros pentru mulţi români. Victor Ciutac propune o călătorie prin memoria acestor locuri, determinându-şi cititorul să retrăiască aproape jumătate de veac de istorie, începând cu acel iunie 1940, când teritoriul, prin acordul dintre Hitler şi Stalin, a fost din nou ocupat de ruşi, şi terminând cu vremuri mai apropiate de noi, când rusificarea aproape că s-a încheiat, iar românii, câţi au mai rămas pe acele meleaguri după procesul intens de deportare / deznaţionalizare / discriminare, au devenit străini la ei acasă”.
 Într-un „post scriptum” la roman, V. Ciutac mărturiseşte: „Am încercat şi eu prin naivitatea şi inerţia unui tradiţionalist, dar dincolo de această poezie uluitoare prin singurătatea şi tristeţea ei (este vorba despre „Casa mea” a lui Grigore Vieru, n.n.) nu sunt capabil să pătrund”…
Victor Ciutac va fi înmormântat la Iaşi, miercuri, 21 ianuarie. Cei care doresc să-l conducă pe maestru pe ultimul drum pot merge la Iaşi într-un autocar care va porni de la Teatrul Naţional din Chişinău.  


Grigore Vieru

Grigore Vieru
14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009
Poetul Grigore Vieru, care a incetat din viata, in noaptea de sambata spre duminica, in urma unui stop cardiac, a reusit sa uneasca Romania si Moldova prin cuvantul scris, prin sinceritate si prin modestie, in ciuda regimurilor ostile de pe malurile Prutului. 

S-a nascut pe 14 februarie 1935, in satul Pererita din fostul judet Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, in familia de plugari romani a lui Pavel si Eudochia Vieru, nãscutã Didic. A absolvit scoala de sapte clase din satul natal in anul 1950, dupã care a urmat scoala medie din orãselul Lipcani, pe care o terminã in 1953. 


Cu mama Eudochia, sora si nepotelul.
A debutat editorial pe cand era student, in 1957, cu o plachetã de versuri pentru copii, "Alarma", apreciatã de critica literarã. In timpul studentiei, din cauza lipsurilor materiale, a fost nevoit periodic sa abandoneze cursurile. 


Anii de studentie
Dupa ce a absolvit, in 1958, Institutul Pedagogic "Ion Creangã" din Chisinãu, Facultatea Filologie si Istorie, Grigore Vieru s-a angajat ca redactor la revista pentru copii "Scanteia Leninistã", actualmente "Noi", si a publicat a doua culegeri de versuri pentru copii, "Muzicute". 

Pe 8 iunie 1960 s-a cãsãtorit cu Raisa, profesoarã de românã si latinã, cu care are doi fii. In acelasi an, Grigore Vieru s-a angajat ca redactor la revista "Nistru", in prezent "Basarabia", publicatie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. 

Cu sotia Raisa

Intre anii 1960 si 1963, a activat ca redactor la editura "Cartea Moldoveneascã", publicand, in 1961, doua plachete de versuri pentru copii, "Fat-Frumos curcubeul" si "Buna ziua, fulgilor!", iar in 1963 cartile pentru copii "Multumim pentru pace" (versuri) si "Fagurasi" (versuri, povestiri si cantece). In 1964, i-a fost publicat, in revista "Nistru", poemul "Legamant", dedicat lui Mihai Eminescu. 
Cu familia

Volumul "Versuri pentru cititorii de toate varstele", aparut in 1965, a fost distins, doi ani mai tarziu, cu Premiul Republican al Comsomolului in domeniul literaturii pentru copii si tineret. In 1967, i-au aparut culegerea pentru copii "Poezii de seama voastra" si poemul "Barbatii Moldovei", publicat de revista "Nistru". Poemul continea o dedicatie pentru "nationalistul" Nicolae Testimiteanu, care i-a facut pe cei de la cenzura sa opreasca tiparirea si sa scoata dedicatia cu pricina. 

1968, an de cotitura 
Anul 1968 a produs o cotiturã in destinul poetului, consemnatã de volumul de versuri "Numele tãu". Cartea este apreciatã de critica literarã drept cea mai originalã aparitie poeticã. In chiar anul aparitiei, volumul a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literaturã nationalã contemporanã. 

Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga" si "Brancusi", iar alte douã sunt inchinate lui Nicolae Labis si Marin Sorescu. Asemenea dedicatii apar pentru prima oarã in lirica basarabeanã de dupa cel de-al doilea razboi mondial. 


Cartea "Duminica cuvintelor", aparuta in 1969 si ilustrata de pictorul Igor Vieru, a avut un asemenea succes in randul prescolarilor incat a devenit lectura constanta in fiecare gradinita. In anul urmator, Grigore Vieru, impreuna cu Spiridon Vangheli si pictorul Igor Vieru, a publicat "Abecedarul". 

Acesta a aparut dupa ce, timp de cativa ani, au existat mai multe demersuri sprijinite si de invatatorimea basarabeana, lucrarea fiind considerata nationalista de catre autoritati. Tot in 1970, a aparut volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai cateva zile dupa aparitie, in urma unui denunt, a fost retras din librarii pentru poemul "Curcubeul", in care a fost gasit "ascuns" Tricolorul Romanesc. 

In 1971 a aparut placheta "Versuri", iar in 1973 Grigore Vieru a trecut Prutul, intr-o delegatie de scriitori sovietici. A avut prilejul, astfel, sa participe la intalnirea cu redactorii revistei "Secolul XX", printre care Dan Hãulicã, Stefan Augustin Doinas, Ioanichie Olteanu, Geo Serban si Tatiana Nicolescu, si sa viziteze, la rugãmintea sa, mãnãstirile Putna, Voronet, Sucevita, Dragomirna si Vãratec. Mai tarziu, poetul a facut urmãtoarea mãrturisire: "Dacã visul unora a fost ori este sã ajungã in Cosmos, eu viata intreagã am visat sã trec Prutul." 

In anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, i-a facut o invitatie oficialã din partea uniunii, cãreia poetul i-a dat curs. Grigore Vieru a vizitat Transilvania, insotit de poetul Radu Carneci. In 1977, tot la invitatia Uniunii Scriitorilor din Romania, a mers, impreunã cu sotia, prin mai multe orase din Romania: Bucuresti, Constanta, Cluj-Napoca si Iasi. 

In acest timp, i-au fost publicate volumul de versuri "Aproape", aparut in 1974, cartea pentru cei mici "Mama" ilustrata de Igor Vieru in 1975, si volumul "Un verde ne vede!", pentru care i s-a decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978). 

In 1978 i s-a publicat, la editura Junimea din Iasi, volumul "Steaua de vineri", prefatata de Nichita Stanescu, prin care s-a rupt tacerea intre scriitorii romani de pe ambele maluri ale Prutului. 

In 1980, lui Grigore Vieru i-au aparut "Abecedarul pentru prescolari", "Albinuta", "Fiindca iubesc"! (o noua culegere de versuri lirice) si "Sa cresti mari!" (culegere de cantece pentru copii). 

Un adevarat succes a reprezentat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela" in 1982, regizat de Ion Popescu Gopo, cu muzica compusa de Eugen Doga, iar autorul textelor pentru cantece - Grigore Vieru


Vieru, Doga, Popescu-Gopo
In 1983, a aparut "Taina care ma apara", in care s-au simtit primele accente profund sociale din creatia poetului. Anul urmator, Grigore Vieru si-a adunat cele mai frumoase poezii si cantece, medalioane si secvente publicistice in volumul "Scrieri alese". 

Spectacol interzis 
Cu ocazia implinirii a 50 de ani de existenta, Grigore Vieru a dorit sa faca, in 1985, un spectacol literar-muzical la Palatul Octombrie (azi "Palatul National"), insa evenimentul a fost interzis din ordine de la cel mai inalt nivel. 

Trei ani mai tarziu, in saptamanalul "Literatura si Arta", a aparut primul text poetic postbelic tiparit in Basarabia cu litere latine, semnat de Grigore Vieru. I se acorda cea mai prestigioasa distinctie internationala in domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. 

In 1989 a fost votat deputat al poporului. Dupa 1990, adunand in jurul sau pe cei mai populari interpreti si compozitori de muzica usoara din Basarabia, poetul a intreprins un turneu de succes in Moldova de peste Prut. Grigore Vieru a devenit membru de Onoare al Academiei Romane in 1990 si membru corespondent in 1993. 

Dupa Revolutia din 1989, in Romania i-au fost publicate mai multe carti intre care "Hristos nu are nici o vina!" (1991), "Curatirea fantanii" (1993), "Rugaciune pentru mama" (1994), "Izbavirea" (1999), volumul antologic "Cartea Vietii Mele" (2002). La Electrecord, Bucuresti, in 1992, a aparut discul de cantece "Rasai", realizat impreuna cu Doina si Ion Aldea-Teodorovici, pe care apare celebra melodie inchinata lui Mihai Eminescu. 

Culegeri din lirica si poezia sa pentru copii au aparut, de-a lungul anilor, in Franta, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielarus, Tadjikistan, Azerbaidjan, Kargazstan si in alte tari. 

Sunt iarba, mai simplu nu pot fi 
In 1992, a fost propus de Academia Romana in pentru Premiul Nobel pentru Pace si i s-a conferit titlul onorific de "Scriitor al poporului din Republica Moldova". In 1995, cu ocazia implinirii varstei de 60 de ani, a fost sarbatorit oficial la Bucuresti, Iasi si la "Uniunea Scriitorilor din Chisinau". In acelasi an, poetul a fost ales membru al Consiliului de administratie pentru Societatea Romana de Radiodifuziune. 

Anul urmator, de Rusalii, poetul a pus o piatra funerara comuna, pentru mama sa si pentru el, pe mormantul celei care i-a dat viata, cu urmatoarele epitafuri daltuite de sculptorul Tudor Cataraga: "Pierzand pe mama, iti ramane Patria, dar nu mai esti copil", iar pentru sine: "Sunt iarba, mai simplu nu pot fi". 

Sensul epitafului sau Grigore Vieru l-a explicat celor prezenti: "A fi simplu nu este o treaba usoara. A fi simplu inseamna sa mori cate putin in fiecare zi, in numele celor multi, pana cand te preschimbi in iarba. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?" 

In decembrie 2008, a fost lansat la Iasi volumul "Taina care ma apara", care cuprinde creatiile importante ale poetului din ultimii 50 de ani. 

In 2000, Grigore Vieru a fost decorat cu Medalia guvernamentala a Romaniei "Eminescu"- 150 de ani de la nastere. 
Pe 16 ianuarie 2009 poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului şi a plamânilor şi contuzia organelor abdominale, având şanse minime de supravieţuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chişinău–Hînceşti–Cimişlia–Basarabeasca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova şi director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chişinău, aflat într-o stare mai uşoară.
A încetat din viaţă pe data de 18 ianuarie a aceluiaşi an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgenţă din Chişinău în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem la date de 20 ianuarie, fiindu-i conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce.