sâmbătă, 1 august 2009

Gheorghe Briceag

Gheorghe Briceag
15 aprilie 1928 - 16 august 2008

Gheorghe Briceag a fost un cunoscut apărător al drepturilor omului în Republica Moldova şi presedinte al Filialei Bălţi a Comitetului Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului;
A fost condamnat, în anii '40 ai secolului trecut, de puterea bolşevică la zece ani de GULAG şi mai apoi la şapte ani de exil pentru că a organizat unul dintre primele grupuri de rezistenţă antisovietică din Basarabia.
La 27 aprilie 2005, Gheorghe Briceag a intrat în posesia Premiului Homo Homini ("Premiul pentru Demnitate Umană") pentru anul 2004, oferit de Fundaţia People in Need. Gheorghe Briceag este unicul reprezentant al Republicii Moldova, care s–a învrednicit de acest premiu şi al şaptelea din lume. Premiul Homo Homini i–a fost acordat pentru contribuţia la protecţia drepturilor omului în Republica Moldova şi pentru opunerea sa procesului de reinstalare a simbolurilor şi ideologiei sovietice.
În ultimii ani, Gheorghe Briceag a devenit simbol al luptei cu comunismul. El s-a opus cu vehemenţă intenţiilor autorităţilor locale şi Partidului Comuniştilor de a reinstala monumentul lui Lenin în centrul oraşului Balti. Briceag ameninţase că se va autoincendia dacă va fi reinstalat monumentul „tătucului”.
La Praga, Gheorghe Briceag a fost şi unul dintre cei cinci membri ai juriului la ediţia a şaptea a Festivalului "One World Human Rights", manifestare care face parte dintr–o reţea de 200 de festivaluri video/audio din Europa.


3 comentarii:

Maddie spunea...

Felicitari pentru articol si pentru blog!

Andrei Savciuc spunea...

Traiasca România Mare
in vechile hotare de la anul 1918 !

Atanase Magariu /Recea spunea...

un articol exceptional:
"Rezistenţa antisovietică la Costeşti pe Prut"
un articol de Mihai Adauge
http://www.flux.md/articole/12585/
citat:
"În toamna aceasta se împlinesc 65 de ani de când șase tineri din satul Costești de pe Prut, azi în raionul Râșcani, erau puși la stâlpul infamiei, pentru că instituise o organizație de luptă împotriva regimului de ocupație sovietic și a fărădelegilor comise de el. Conform verdictului dat de „troică”, erau condamnați la ani grei de închisoare și gulag „pentru trădare de patrie”. Toți șase au supraviețuit grozăviilor închisorilor, dar astăzi majoritatea nu mai sunt printre noi. Cu doi dintre acești mari luptători, am avut posibilitatea să mă întâlnesc și să discutăm mult despre cele întâmplate atunci, în anii 1945-1946...

Acești șase tineri costiceni erau: Gheorghe Briceag, Filip Șoșu, Vasile Gheorghiștean, Toader Adauge, Ion Bocancea și Petrache Ropot. Aveau câte 17-18 ani, doar aceștia doi din urmă erau mai mari, aveau câte 23 de ani și luptase pe front."