Vasile Vasilache
4 iulie 1926 - 7 iulie 2008
4 iulie 1926 - 7 iulie 2008
În noaptea de 7 iulie 2008 a plecat subit dintre noi Vasile Vasilache, unul dintre cei mai importanţi prozatori ai vremurilor noastre.
S-a născut la 4 iulie 1926 la Unţeşti, judeţul Bălţi. Studiile gimnaziale le-a urmat la Iaşi. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic ,,Ion Creangă” din Chişinău, iar în 1964 - Cursurile Superioare de Scenaristică din Moscova.
A fost profesor de română la Şcoala medie din Cetireni, redactor la revista „Nistru”, membru al Colegiului şi redactor la Studioul ,,Moldova-film”, redactor-şef la revista „Columna”.
Nuvelistica sa impune un scriitor original înzestrat cu darul povestirii şi neconformat preceptelor ideologice ale timpului: „Trişca” (1961), „Două mere ţigance” (1964), „Tăcerile casei aceleia” (1970), urmate de „Elegie pentru Ana-Maria” (1983), „Mama-mare, profesoară de istorie”, „Navetista şi pădurea” (1989), „Surâsul lui Vişnu” (1993) ş.a. A cultivat în proza scurtă şi în roman formula lirico-simbolică crengiană-sadoveniană, fiind totodată deschis tehnicilor narative moderne.
Punctul culminant al creaţiei sale epice îl constituie „Povestea cu cocoşul roşu” (1996), un roman-parabolă, care a fost apreciat de critică drept ,,unul din cele mai interesante romane din tot ce a dat literatura basarabeană” şi drept ,,primul roman postmodern scris în Basarabia”. Înalt apreciat de cititori şi specialişti, cartea a atras critici dure din partea autorităţilor comuniste, prozatorul fiind nevoit să practice traducerea, fiind şi în acest domeniu un mare artist al cuvântului. Îi datorăm versiunile româneşti ale prozelor lui Cehov, Puşkin, Haşek, Şukşin, Aleco Constantinov, Rasputin.
A participat activ la Renaşterea naţională basarabeană, semnând articole publicistice, dând interviuri, vorbind în cadrul adunărilor.
A fost distins cu ,,Insigna de Onoare” (1986) şi ,,Ordinul Republicii” (1996), Premiul Naţional (1994) şi ,,Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
A fost un slujitor fidel al limbii române şi un cavaler al adevărului. Colegii săi i-au preţuit mereu verticalitatea morală şi modul ferm de a lua atitudine în problemele vieţii publice şi culturale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepţii.
S-a născut la 4 iulie 1926 la Unţeşti, judeţul Bălţi. Studiile gimnaziale le-a urmat la Iaşi. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic ,,Ion Creangă” din Chişinău, iar în 1964 - Cursurile Superioare de Scenaristică din Moscova.
A fost profesor de română la Şcoala medie din Cetireni, redactor la revista „Nistru”, membru al Colegiului şi redactor la Studioul ,,Moldova-film”, redactor-şef la revista „Columna”.
Nuvelistica sa impune un scriitor original înzestrat cu darul povestirii şi neconformat preceptelor ideologice ale timpului: „Trişca” (1961), „Două mere ţigance” (1964), „Tăcerile casei aceleia” (1970), urmate de „Elegie pentru Ana-Maria” (1983), „Mama-mare, profesoară de istorie”, „Navetista şi pădurea” (1989), „Surâsul lui Vişnu” (1993) ş.a. A cultivat în proza scurtă şi în roman formula lirico-simbolică crengiană-sadoveniană, fiind totodată deschis tehnicilor narative moderne.
Punctul culminant al creaţiei sale epice îl constituie „Povestea cu cocoşul roşu” (1996), un roman-parabolă, care a fost apreciat de critică drept ,,unul din cele mai interesante romane din tot ce a dat literatura basarabeană” şi drept ,,primul roman postmodern scris în Basarabia”. Înalt apreciat de cititori şi specialişti, cartea a atras critici dure din partea autorităţilor comuniste, prozatorul fiind nevoit să practice traducerea, fiind şi în acest domeniu un mare artist al cuvântului. Îi datorăm versiunile româneşti ale prozelor lui Cehov, Puşkin, Haşek, Şukşin, Aleco Constantinov, Rasputin.
A participat activ la Renaşterea naţională basarabeană, semnând articole publicistice, dând interviuri, vorbind în cadrul adunărilor.
A fost distins cu ,,Insigna de Onoare” (1986) şi ,,Ordinul Republicii” (1996), Premiul Naţional (1994) şi ,,Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
A fost un slujitor fidel al limbii române şi un cavaler al adevărului. Colegii săi i-au preţuit mereu verticalitatea morală şi modul ferm de a lua atitudine în problemele vieţii publice şi culturale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepţii.
Un comentariu:
„Re-Unirea”. Altă soluţie nu există.
Medicii şi psihologii cunosc anumite cazuri când oameni schilodiţi se plâng,
după mulţi ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat.
Psihoterapia decurge anevoios şi suferinţa nu se mai termină.
Exact aşa se va întâmpla şi cu naţiunea română dacă va abandona idealul Unirii.
„Sindromul amputării” nu va dispărea niciodată.
Acum vă amintesc doar că avem un singur obiectiv strategic: „Reunirea”.
http://ziar.jurnal.md/2011/11/29/%E2%80%9Evrem-reintregirea-patriei%E2%80%9D/comment-page-1/#comment-18224
Mircea Druc:
„Vrem Re-Intregirea Patriei!”
Bucureşti, noiembrie 1991
Trimiteți un comentariu