vineri, 20 mai 2011

Serafim Saka

Serafim Saka
16 martie 1935-20 Mai 2011


Născut la Vancicăuţi, regiunea Cernăuţi în 1935, absolvește scoală medie din comuna natală, Institutul pedagogic de la Chișinău şi Cursurile de cinematografie de doi ani de la Moscova. Este un timp ca învățător și ziarist. Debutează în 1956 în presa de la Chișinău. Prima carte „Era tîrziu” (nuvele) apare în 1966 la Chișinău. Tot în acel an devine membru al Uniunii Scriitorilor. Urmează „Vămile” (roman), Editura „Cartea Moldoveneasca”, 1972, apărut şi la Bucureşti, 1990.

După mult comentata, controversata, dar si apreciata carte de confesiuni si interviuri, „Aici și acum”, 1976, urmează 12 ani de interdicție literară și un lung exil artistic în sine. Scriitorul este lăsat doar sa traducă (a tradus piese din marii dramaturgi ruşi si sovietici: A. Ostrovski, M. Gorki, V. Vişnevski, V. Şuksin, A. Vampilov ş.a.) − singura sursa de existenţă pîna la venirea lui M. Gorbaciov. În 1987 vede lumina tiparului romanul „Linia de plutire”, apărut în 1993 şi la Bucureşti, Editura „Eminescu”. În acelaşi an apare „Pentru tine bat”, cartea bilanţului ziaristic, pentru care scriitorului i se acorda Premiul de Stat(1994). În 1989 la Editura „Sovietskii pisateli” de la Moscova apar două romane. De altfel, tot la Moscova şi tot la aceeaşi editura, mai apare în 1975 volumul de proză „Za stolom molceania” („La masa tăcerii”).

Lipsit ani buni de dreptul de a „ieși de acasă”, în 1990 face o călătorie lungă prin opt ţări ale Mediteranei − Turcia, Grecia, Italia, Franţa, Egipt, Malta, Cipru, Israel − din care se întoarce cu o carte de reflecţii de călătorie – „Orbirea” − publicată parţial în decursul anului 1993 în săptămînalul „Literatura şi arta”. Doi ani − 1992-1994, stă la Iaşi unde − susţinut de autori şi editori din România − înfiinţează Editura „Meridianul 28”, pregătind cărţi pentru întreg arealul românesc pe care le editează (parţial) la Chişinău şi Bucureşti. În 1995 apare volumul „Basarabia în Gulag”, cartea basarabenilor (azi cetăţeni ai României şi Republicii Moldova), trecuţi prin Gulagul stalinist. A scris şi cîteva piese de teatru, doua dintre care s-au jucat la Chişinău. A fost (1994-1998) preşedinte al PEN-clubului International pentru Republica Moldova. Este Maestru în Arta şi a fost distins cu Ordinul „Gloria Muncii”.

2 comentarii:

RADU CINAMAR spunea...

Unirea va veni curând, dar mai întâi trebuie să înceapă un conflict armat major în occident. Va fi un moment prielnic, când laţul pus de forţele oculte de gâtul României va slăbi. Atunci, prin voinţa populară a ambelor ţări surori, se vor rupe graniţele şi se va realiza UNIREA cea mult aşteptată.
Mai târziu, la alegerile din 2014, vom alege la conducerea ţării un moldovean de peste Prut. El va fi Omul Providenţial, care va salva România şi o va duce în fruntea statelor pământene.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Anonim spunea...

Frate Serafim Saka,multumesc pentru cartea"Basarabia in Gulag"! Ai facut un gest nobil!Este vorba de autograf... Acolo unde esti,esti cu voia lui Dumnezeu!Si ai un Rost anume de Implinit!