duminică, 25 septembrie 2011

Andrei Băleanu


Andrei Băleanu
1935 - 24 iulie, 2000


Alături de Valeriu Cupcea, Veniamin Apostol, Ion Ungureanu, Sandri Ion Şcurea, Ilie Todorov, Andrei Băleanu face parte din generaţia de aur a regizorilor din Moldova postbelică, cei care aveau să schimbe faţa teatrului basarabean, reorientându-l spre valorile naţionale autentice.

Andrei Băleanu este unul dintre puţinii regizori care a preluat de la marele artist Valeriu Cupcea ştafeta priorităţilor artistice şi civice privind apropierea teatrului basarabean de cel românesc.

Pentru a evita comenzile ideologice, regizorul Andrei Băleanu s-a orientat în montările sale pe autorii clasici. Însă şi aşa nu a avut scăpare, multe spectacole montate de el au fost interzise pe scena teatrului, deoarece erau realizate în baza unor traduceri româneşti. Este şi cazul spectacolelor „Revizorul”, „Liubovi Iarovaia” şi „Romeo şi Julieta” (cu Iurie Negoiţă şi Dina Cocea în rolurile centrale). Ulterior, un alt spectacol montat de Băleanu a fost scos din repertoriu, este vorba de „Ioana D’Arc”, cu Dina Cocea în rolul titular, deoarece „stimabilii” de la CC bănuiau că eroina într-un monolog, îi are în vedere pe altcineva atunci când vorbeşte despre englezi.

Prezentă la lansarea volumului, actriţa Dina Cocea a ţinut să menţioneze că Andrei Băleanu nu putea trăi fără teatru: „A fost de o modestie nemaipomenită. N-a râvnit locul nimănui. Nu făcea comploturi. Nu vroia să ia locul şefiei. Asta a fost cel mai frumos. Pe el l-a interesat numai teatrul”.

Într-un interviu acordat criticului de teatru Valentina Tăzlăuanu, în 1989, pentru „Literatura şi Arta”, Andrei Băleanu povestea cum a ratat Teatrul Academic „A. S. Puşkin” ocazia de a colabora cu teatrul românesc: „Când I. Bodiul a fost în România, a văzut un spectacol după „Viaţa unei femei”, de Aurel Baranga, care, cică, i-ar fi plăcut. Şi atunci lui sau unuia dintre consilieri i-a venit ideea să fie montată această piesă şi la noi. Mai mult, doi actori români trebuiau să vină să joace în spectacol pe scena de la Chişinău, iar ai noştri să plece în acelaşi scop la Bucureşti. Ei bine, nu ştiu din ce considerente mi s-a propus mie acest lucru. M-am simţit măgulit şi m-am pus pe treabă. După câteva repetiţii sunt chemat la minister şi mi se pune o întrebare: „Ce facem cu ultimul monolog?” Eu aduc vorba că nu mi-ar strica o călătorie de documentare în România. Respectivii insistă: „Ce facem cu monologul? Poate îl reducem puţin?” Înţeleg că ceva nu îi aranjează în acel monolog final, dar găsesc şi eu un argument: „bine-bine, dar ce vor spune cei doi interpreţi români când vor veni să joace la noi?” Era vorba de Marcela Rusu şi Radu Beligan. Parcă i-am convins. Într-o bună zi sunt anunţat însă că repetiţiile se suspendă. Or, eu vroiam să duc spectacolul la capăt. Dar de la un timp observ că unii dintre actori, sub diverse motive, cam dispar de la repetiţii. Chiar şi Constanţa Târţău nu se prezintă. Până la urmă, directorul mă lămureşte că are indicaţie precisă să încetăm munca la spectacol. Mai târziu, prin teatru a circulat zvonul că doi dintre actorii noştri s-au dus la CC şi au declarat că „noi nu aveam nevoie de această lucrare”. Ca să vezi, erau mai vigilenţi chiar decât Bodiul”.

De altfel, aprecierile au fost de prisos în cadrul acestei întâlniri, numele lui Andrei Băleanu vorbeşte de la sine, în special când e vorba de teatru. Andrei Băleanu rămâne în istoria culturii noastre, dar şi în amintirea celor cu care a lucrat sau l-au cunoscut un titan al mişcării teatrale de o verticalitate morală deosebită şi un mare jucător de şah.

Amintirea lui Andrei Băleanu au venit s-o cinstească la lansarea volumului familia artistului, foşti colegi de breaslă, dar şi prieteni, care au depănat amintiri despre regretatul regizor. Printre ei a fost şi primul preşedinte al ţării, Mircea Snegur, care, în şcoală, a jucat chiar un rol într-o piesă montată de Andrei Băleanu în sat. Cei doi au fost buni prieteni în copilărie, iar ulterior, când în teatrul moldovenesc nu mai era loc pentru Andrei Băleanu, acesta a fost consilier pe probleme culturale al preşedintelui Snegur.

Memoria lui Andrei Băleanu a fost cinstită luni şi printr-un moment muzical inedit, oferit de violonistul Ionel Manciu, care a interpretat la vioară Balada lui Ciprian Porumbescu, care era şi melodia preferată a lui Andrei Băleanu.

Marele regizor a murit la 24 iulie, 2000. Pe ultimul drum Andrei Băleanu a fost petrecut de la Palatul Republicii şi nu de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, unde a montat în chei estetice şi etice noi “O noapte furtunoasă” sau “Revizorul”, cele mai remarcabile spectacole din istoria postbelică a teatrului moldovenesc, prin care a creat o adevărată şcoală de teatru românesc la Chişinău.

Un comentariu:

Actorul Vasile Butnaru spunea...

Andrei Baleanu ... (Veniamin Apostol,Andrei Baleanu si Damian Dimitrov ...) Este vorba de Cursul de Actorie si Regie ... (1980-1984) Institutul de Arte din Chisinau ...