Nicolae Sulac
Regretatul Nicolae Sulac s-a nascut in anul 1936 in satul Sadac, Cahul.
La 9 septembrie, Nicolae Sulac ar fi implinit 70 de ani. In aceasta zi, la Sadac, in satul sau de bastina, a fost sfintita casa lui parinteasca, restabilita de curand, care urmeaza a fi transformata in muzeu. Manifestarea a continuat la scoala din sat ce-i poarta numele, unde prietenul si nanasul de cununie al marelui disparut, Gheorghe Marin, a adus in dar portretul imens al lui Nicolae Sulac, realizat de pictorul Igor Jalba.
Si… cam atat. Nu a fost organizat nici un spectacol extraordinar, nici o alta actiune culturala in memoria sa. Chiar daca Sulac merita, in aceasta zi, sa fie comemorat pe plan national. Conducerea de varf, impreuna cu ministrul Culturii, Artur Cozma, probabil, s-a odihnit in tihna. Dupa trei ani de la disparitia pamanteasca a lui Sulac, nu avem nici o strada care sa-i poarte numele, nici un muzeu, nici un CD si, culmea ignorantei noastre - nici o caseta cu cantecele lui Sulac! Exista doar un album despre Domnia sa, aparut la Editura „Bastina-Radog” din bunavointa lui Alexei Marulea si Gheorghe Marin.
Monumentul lui Nicolae Sulac. Cimitirul Armenesc. Chisinau
La un an de la trecerea lui Nicolae Sulac in vesnicie, un grup de prieteni a adresat un demers Ministerului Culturii, in care a cerut ca Palatul National sa-i poarte numele. De asemenea, ministerului, dar si Comisiei parlamentare de resort, le-a fost prezentat un plan de actiuni pentru invesnicirea numelui sau. Ziarul TIMPUL a lansat initiativa „Sa invesnicim memoria lui Nicolae Sulac”, prin care am organizat o campanie de colectare a mijloacelor financiare pentru a-i inalta un monument in preajma Palatului National. Banii au fost adunati, dar ministerul lui Cozma nu pare sa fie interesat de aceasta actiune. Succesul marelui rapsod, iesit din comun, vorba lui Andrei Strambeanu, nu-i este iertat nici dupa moartea sa. Noi, insa, nu-i vom lasa pe acesti demnitari in pace pana nu va fi inaltat monumentul respectiv la locul pe care il merita. Pentru ca Sulac este de neinlocuit. Pentru ca, asa cum zicea ziaristul Constantin Tanase, Sulac nu mai este un nume propriu. El a devenit un nume comun, cum e frunza, iarba, dor, doina, legenda, cantec. Numele sau s-a „desprins” de „stapanul” sau, continuandu-si existenta in alte dimensiuni, la care dusmanii sai nu vor ajunge niciodata.
Un comentariu:
Din filmul lui Valeriu Ciurea despre Nicolae Sulac am aflat că moartea a trecut de mai multe ori cu coasa pe lângă beregata Marelui Rapsod. Şi doar întâmplarea a făcut ca în Basarabia noastră să-şi împlinească talentul cel mai mare interpret al cântecului românesc din a doua jumătate a secolului XX.
În 1952 avea 17 ani, când plecase cu fratele său Petru la tăiat pădure în taigaua din fundul Rusiei. Acolo munceau ca robii din zori până în noapte, în ninsoare, în lapoviţă, în ger, nu erau hrăniţi, sufereau foame, promiţându-li-se că vor fi plătiţi doar către sfârşitul muncilor şi atunci vor mânca pe săturate şi îşi vor cumpăra cojoace, ca să nu le fie frig. Fratele Petru a murit acolo de foame şi frig. Ca să-şi salveze viaţa, Nicolae a fugit din acele păduri fără de capăt. A mers mai multe zile şi nopţi până a ajuns la o cale ferată. A urcat într-un tren, fără să aibă o leţcaie în buzunar. Şi calvarul a continuat: era dat jos din tren la fiecare staţie. Unde aştepta alt tren. Aşa a călătorit mai multe săptămâni, flămând, dezbrăcat, batjocorit. Nu mai putea suporta umilinţa şi a hotărât să moară. S-a culcat obosit pe traversele dintr-o gară şi a adormit, în aşteptarea trenului ce urma să-l scape de chinuri. Dar a fost observat de un soldat, care l-a trezit cu o lovitură uşoară de cizmă ostăşească. Cum nu ştia ruseşte, i-a explicat aceluia că e moldovean. Ca să înţeleagă ce spune, soldatul l-a chemat pe un sergent moldovean. Acela a adunat tot mărunţişul pe care-l avea, a împrumutat bani şi de la alţi camarazi, i-a cumpărat bilet şi l-a urcat într-un tren.
Aşa Nicolae Sulac a ajuns acasă. Aşa Nicolae Sulac a ajuns să fie, datorită acelui consângean, Marele Nicolae Sulac.
În film Nicolae Sulac spune: „Tare aş dori să-l întâlnesc pe omul acela, care mi-a salvat viaţa…”.
…Viaţa cântecului nostru popular, care nu s-a lăsat călcat de trenuri. /Nicolae DABIJA/---
http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=216&id=3551&zidc=4
Trimiteți un comentariu